Începuturile vieţii

Yellowstone: Stânca Vremurilor
Planeta noastră a început ca un loc al elementelor, cu roci şi gaze, cu un soare mai slab decât acum şi cu o lună care - orbitând la mai puţin de o zecime din distanţa ei actuală - se vedea imensă. Au trecut sute de milioane de ani până când planeta a fost prielnică vieţii. Dar Pământul de azi, cu totul diferit, aminteşte, ici şi colo, de începuturile sale brutale.

Din indicii găsite în rocile cele mai vechi, în magma profundă şi chiar pe faţa plină de cratere a Lunii, cercetătorii au reconstituit începuturile Pământului. Pe măsură ce acele prime zile au stârnit interesul, atenţia s-a îndreptat asupracelor mai aspre locuri de pe Pământ, care amintesc de chipu-i străvechi.Chinurile facerii sale au început acum circa 4,6 miliarde de ani, când particulele de rocă şi gheaţă care se roteau în jurul tânărului soare s-au ciocnit şi s-au contopit, acumulându-se, ca un bulgăre de zăpadă, în blocuri din ce în ce mai mari pentru construcţia planetară. |n îngrămădiri violente, s-au ciocnit între ele, ducând la formarea de planete, între care şi nou-născutul Pământ.În toată această agitaţie, un alt corp, de mărimea lui Marte, a izbit planeta noastră cu energia câtorva mii de miliarde de bombe atomice, suficient pentru a o topi cu totul. Cea mai mare parte a corpului de impact a fost înghiţită de oceanul de magmă, fără fund, pe care îl crease. Dar coliziunea a proiectat pe orbită şi rocă vaporizată, cât pentru o mică lume. Resturile s-au adunat rapid într-un bulgăre şi, de atunci, istoria Pământului s-a derulat sub privirea albă a Lunii.După naşterea din flăcări a Lunii, suprafaţa Pământului s-a răcit. Chiar şi aşa, planeta noastră a rămas o lume improprie pentru următorii 700 de milioane de ani; oamenii de ştiinţă denumesc această perioadă hadean, după infernul vechilor greci.
O mulţime de roci solide erau purtate de magmă asemeni unor sloiuri întunecate de gheaţă. Gazele ieşeau şuierând din rocă - dioxid de carbon, azot, vapori de apă şi altele -, învăluind planeta într-o atmosferă încinsă, lipsită de oxigen. Pe măsură ce temperatura a continuat să scadă, aburul s-a condensat într-o ploaie care a căzut în musonii primordiali şi a umplut bazinele oceanelor.Aceste prime oceane au avut probabil o viaţă scurtă. Bucăţi de rocă de zeci până la sute de kilometri, rămase în spaţiu de la naşterea planetelor, au bombardat Pământul în toată perioada hadeană. E posibil ca impacturile cele mai puternice să fi făcut oceanele să fiarbă, iar procesul de răcire şi condensare să fi început din nou.Acum 3,8 miliarde de ani, ciocnirile s-au rărit. Apa lichidă persista. Cam la vremea respectivă, probabil în oceane, reacţiile chimice lipsite de viaţă au depăşit un prag, producând molecule suficient de complicate pentru a se reproduce singure şi a evolua spre o complexitate mai mare. Viaţa pornise pe un drum care a condus, încă de acum 3,5 miliarde de ani, spre cianobacteriile unicelulare, verzi-albăstrui, care au prosperat în zonele de ocean luminate de soare.Mii de miliarde de asemenea organisme microscopice au transformat planeta. Ele au captat energia soarelui pentru a-şi prepara hrana, eliberând ca reziduu oxigen. Puţin câte puţin, au transformat atmosfera în aer respirabil, deschizând calea pentru diversitatea formelor de viaţă care au urmat.Acele zile au trecut de mult, dar procesele care au transformat planeta noastră dintr-un iad într-o lume locuibilă se văd şi astăzi, după cum arată imaginile din aceste pagini. Căldura primordială rămasă de la formarea planetei încă izbucneşte în erupţii vulcanice, revărsând lava care emană gaze, la fel ca Pământul tânăr, în curs de răcire.
În mediile aspre ale planetei, cianobacteriile domnesc şi astăzi, aşa cum au domnit miliarde de ani. Şi, de fiecare dată când o plantă prinde rădăcini pe lava proaspăt răcită, victoria vieţii asupra rocii lipsite de viaţă - câştigată cu atâta vreme în urmă, la începuturile Pământului - este reafirmată.